newsletter
Sovata
 

Cuibărită într-o vale ascunsă din Munţii Carpaţi, se aşează staţiunea balneară Sovata. Aceasta este probabil una dintre cele mai naturale
şi pure regiuni din Europa. Pădurile antici, satele şi folclorul crează o atmosferă cu adevărat magică. Această regiune este totodată 
bogată în privelişti muntoase, natură pură, castele ca în basme, turnuleţe şi biserici. Pe lângă acestea mai găsim şi câteva monumente ale naturii care ne lasă fără răsuflare, de exemplu Cheile Bicazului şi împrejurimile acesteia.

Transilvania, lumea dincolo de păduri
Situat în centrul României,Transilvania îşi atrage turiştii cu bisericuţele din lemn având acoperişul înalt, arhitectura şi folclorul excepţional, satele şi oraşele medievale, castele misteriaose şi o istorie tulburată. Veţi fi seduşi de nenumăratele frumuseţi, piscurile păduroase, văile cârlionţate şi râurile scânteietoare aflate în Lumea Sărurilor.

Secretul sănătăţii, miracolul naturii
Sovata – o staţiune pentru femei, este binecunoscută pentru rezultatele bune obţinute în urma tratamentelor ginecologice datorită nâmolului sapropelic şi apa extrem de sărată a lacului heliotermic care i-au adus staţiunii faima de care se bucură. Bucuraţivă de apa liniştitoare a Lacului Ursu, care este singurul lac în cazul căreia se cunoaşte data exactă în care acesta s-a format.
Puteţi să plutiţi cu uşurinţă pe suprafaţa apei datorită concentraţiei mari de sare. Cutreierând intre iazurile termale aflate în jurul lacului puteţi descoperii că fiecare are efect diferit de vindecare.  Veţi petrece momente extrem de plăcute în apropierea staţiunii, la Praid, unde terenul de joacă şi bisericuţa subterană aflată în Salină oferă un adăpost şi vindecare pentru cei cu probleme respiratorii.


 
Intrări
Ieşiri
Nopţi


1st Cameră

Adulţi:
Copii:
Număr camere: 


DANUBIUS BEST PRICE GUARANTEE

Când rezervaţi direct cu Danubius Hotels Group, puteţi fi sigur că veți obține cele mai bune tarife accesibile publicului. Dacă găsiţi oriunde altundeva, în termen de 24 de ore de la rezervarea dvs., un tarif public mai mic, vom alinia tariful, în plus vă oferim o reducere de 30 EUR, care poate fi utilizat pentru alimente și băuturi și servicii de wellness la hotel, în timpul sejurului dumneavoastră,

cu respectarea Termenilor și Condițiilor noastre.

Puteţi trimite cererea dvs. prin completarea formularului nostru online. Cererile trebuie depuse cu cel puţin 48 de ore înainte de momentul standard de check-in, la hotelul potrivit.

termeni și condiții formular cerere faq
Meteo
condiţii actuale
ceaţă
-3°C
25. octombrie 2014.
parţial înnorat
-3°C - 8°C
26. octombrie 2014.
însorit
-1°C - 12°C
27. octombrie 2014.
însorit
-1°C - 13°C
28. octombrie 2014.
însorit
-1°C - 14°C
29. octombrie 2014.
însorit
-1°C - 14°C
30. octombrie 2014.
însorit
0°C - 13°C
31. octombrie 2014.
însorit
2°C - 13°C
01. noiembrie 2014.
însorit
2°C - 13°C
02. noiembrie 2014.
însorit
2°C - 14°C
Hartă

 

Danubius Hotels Group
Facebook Google+ Youtube Twitter Flickr
Ultima
vizionare
 
X